ND. Sorina-Nicoleta Drăgoi este nutriționist-dietetician cu pregătire medicală de 5 ani în cadrul Universităților de Medicină și Farmacie „Grigore T.Popa” din Iași, respectiv „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, fiind autorizat de Colegiul Dieteticienilor din România.
ND. Sorina-Nicoleta Drăgoi are experiență în dietoterapia obezității, dislipidemiilor, bolilor cardiovasculare aterosclerotice, hipertensiunii arteriale, hiperuricemiilor, litiazei biliare, bolii de reflux gastroesofagian, intoleranței la lactoză, malnutriției protein-calorice, insulinorezistenței, prediabetului și diabetului zaharat tip 2, dar și în ceea ce privește nutriția personalizată în sporturi de performanță.
„La început, am ales să studiez nutriția datorită pasiunii mele pentru sport. Mai târziu, am ajuns să iubesc acest domeniu atunci când i-am descoperit puterea de a preveni, a gestiona sau chiar a remite anumite afecțiuni medicale și simptomele acestora. Educația alimentară corectă, îmbunătățirea relației cu hrana, implementarea unor obiceiuri durabile, personalizate conform nevoilor, sunt doar câteva dintre principiile unei colaborări de succes între dietetician și pacient. Pentru că alimentația este o parte importantă din viața noastră, o îndrumare nutrițională adecvată este primul pas către sănătate.”
Angioplasty
Procedure used to open clogged heart arteries and clean them.
Bypass Surgery
Procedure used to improve blood flow to your heart.
Stent Placements
Procedure used to open arteries in heart and place stent.
Catheter Ablation
Procedure that scars tissue in heart to block blood signals.
Nutritionist-dietetician autorizat
– nutritie clinica – dietoterapie
– nutritie profilactica
– nutritie in sarcina si alaptare
– nutritia copilului
– nutritia sportivului
2018-2021 – program de licență Nutriție și dietetică, Universitatea de Medicină și Farmacie „GrigoreT. Popa” Iași
2021-2023 – program de master Nutritia si calitatea vietii, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca
Co-autor în: Grigorescu E-D, Lăcătușu C-M, Onofriescu A, Cazac GD, Ceasovschih A, Drăgoi
S-N,et al. Assessment of therapeutic targets in patients with type 2 diabetes mellitus and
cardiovascular disease. Atherosclerosis. 2022 Aug 1;355:118.
DOI:https://doi.org/10.1016/j.atherosclerosis.2022.06.577
Membru al Colegiului Dieteticienilor din România (CDR)